Header image

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Complexului monahal Ciuflea, la invitația PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a participat la ospățul euharistic de hramul mănăstirii “Sfânta Cuvioasa Parascheva”, Hâncu.

În această zi cu o deosebită încărăcătură duhovnicească pentru vatra monahală de la Hâncu, Părintele Nicolae a venit cu cele mai alese gânduri și urări de bine pentru confratele său Episcopul Petru, care de mai bine de două decenii slujește cu osârdie și jertfire de sine la Altarul Domnului.

În procesiunea de după Sf. Liturghie, Părintele Arhimandrit Nicolae, s-a învrednicit dimpreună cu încă trei confrați să poarte pe mâini racla cu părticele din sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva, căreia părintele, de ani buni îi poartă o cinste și evlavie deosebită.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!