Pe timpurile lui Maximian şi Maxim, împăraţi păgîni, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau în Hristos. Ei au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi şi fară de omenie, prin toată stăpînirea lor, poruncind că oricare dintre creştini ar voi să se lepede de Hristos, multe onoruri să aibă de la împăraţi, iar dacă vor fi tari în credinţa lor şi nu vor voi să jertfească zeilor să pătimească munci cumplite şi cu amară moarte să se omoare. Unii dintre creştini, mai mari la suflet şi tari în credinţă, mărturiseau în faţa tiranilor că Hristos este Dumnezeul cel Adevărat, apoi mureau în cele mai cumplite chinuri. Alţii, de frică, se duceau şi se lepădau de Hristos, aducînd jertfe idolilor sau fugeau şi se ascundeau prin munţi şi peşteri, temîndu-se a se descoperi că sunt creştini.
Unul dintre aceştia era şi tînărul Teodor, creştin din cetatea Amasiei, care nu se ascundea de frică, dar considera că încă nu este voia lui Dumnezeu să mărturisească pe faţă. Încorporat într-o ceată de ostaşi şi fiind conducător al acesteia, a mers în părţile Răsăritului, în cetatea Evhaita. Lîngă această cetate, ca la 40 de mile, era o pădure, în care locuia un balaur înfricoşător, încît nimeni nu putea să treacă prin acel loc, iar mulţi oameni, de frica fiarei, şi-au lepădat ţarinile şi viile şi au plecat.
