Header image

Colinde pline de credință în interpretarea Grupul coral bărbătesc „Gnosis” au răsunat la Mănăstirea Ciuflea

În aceste zile de săbătoare, porţile Mănăstirii Ciuflea s-au deschis larg pentru colindătorii dornici să vestească Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Sute de copiii, zeci de cete de colindători au cântat duios colinde strămoșești, în inima Chișinăului, la Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.

Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Capitală, condus de către teologul Serghei Crudu, au vestit Bucuria Nașterii lui Hristos la Sfânta Mănăstire Ciuflea prin Colinde pline de credință ce transmit un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu, menită să aducă binele în lume și între oameni, pentru că colindele, ca și alte datini și obiceiuri de Nașterea Domnului, au fost și rămân a fi o adevărată școală de virtuți morale.

Preluând acest obicei creștinesc lăsat din vechime, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Grupul coral bărbătesc „Gnosis” este și în acest an solitor al unei lumi mai bune, a împărtășirii bucuriei venirii lui Hristos în lume și a împreunării noastre cu Dumnezeu.

La final, bravii colindători au fost răsplătiţi cu alese daruri oferite prin grija Părintelui Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea.

„Încercăm să-L facem prezent pe Mântuitorul Hristos Cel darnic şi bun aici, la Mănăstirea Ciuflea, încercând să fim şi noi mai darnici şi mai buni. Ne străduim să oferim bunătate şi câte un dar material colindătorilor de toate vârstele, deoarece cei maturi sunt tot un fel de copii care cred că se bucură la fel ca şi cei mici”, a menționat Arhim. Nicolae.