Header image

Duminica a XXVI-a după Cincizecime – Să arătăm iubire față de aproapele prin fapte

În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul și administratorul Mănăstirii Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea din mun. Chișinău a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, dimpreună cu clerul Mănăstiri, în prezența obștei monahale și a numeroși credincioși veniți să guste din Izvorul Credinței și a Adevărului – Iisus Hristos.

În cuvântul de învățătură, a fost explicată pericopa evanghelică a zilei – Fapta samarineanului milostiv ce reprezintă lucrarea iubirii milostive a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor.

Această faptă bună a Samarineanului milostiv, care simbolizează pe însuşi Mântuitorului Hristos, înseamnă ridicarea naturii umane căzută în păcat și rănită de patimi. Hristos Domnul unge omenirea bolnavă de păcat cu untdelemnul Botezului – Sfântul și Marele Mir – care se dăruiește omului spre vindecare de păcat și creștere spirituală. Iar vinul turnat pe răni înseamnă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele Domnului, pe care omul îl primește în Sfânta Împărtășanie dimpreună cu Trupul Domnului spre vindecarea sufletului și a trupului, spre iertarea păcatelor și viață veșnică.

Îndemnul cuprins în pilda samarineanului milostiv este să arătăm iubire față de aproapele prin fapte, nu doar prin cuvinte. Pilda samarineanului milostiv nu conţine doar o istorioară frumoasă, ci ea este pentru noi toți un program, un îndemn la fapte bune, iar dacă lucrăm cu iubire și bucurie pentru mântuirea altora, lucrăm și pentru propria noastră mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos unește pe aproapele care ajută cu aproapele care este ajutat.

Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba unui Tedeum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc.

 * * *

„Viaţa veşnică începe încă din lumea aceasta când ne unim prin harul Sfântului Botez cu Tatăl Cel Veşnic, cu Fiul Cel Veşnic şi cu Duhul Sfânt Cel Veşnic”. (Pateric)

După slujba duminicală, a fost oficiată Taina Sfântului Botez, pentru robul lui Dumnezeu – pruncul Andrei, fiul lui Alexandru și Iraida Negru.

Taina a fost săvârșită de către Prot. mitr. Andrian Cotelea, secretarul Eparhiei de Edineț și Briceni și soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii Ciuflea.

La Botez a participat și Prot. mitr. Ioan Cotelea, parohul bisericii Adormirea Maicii Domnului din s. Vărăncău, r. Soroca, bunelul pruncului Andrei.

Tot în această zi, în urmă cu 33 de ani, în biserica Ciuflea a fost botezat tatăl copilașului.

La final, părintele Adrian, unchiul nou-botezatului a adresat calde felicitări părinților și nașilor cu ocazia emblematicului eveniment al încreștinării fiului lor, dorindu-le ca Apostolul Andrei – Sfântul Ocrotitor al acestui prunc, prin mijlocirile sale să dăruiască copilului curaj, înțelepciune, râvnă și dragoste pentru comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune în Sfânta Sa Biserică.