Header image

Hramul Bisericii din incinta Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale

În ziua de 19 septembrie, cînd Biserica slăvește în cîntările sale minunea făcută de Arhanghelul Mihail în  Colose, în incinta Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale este sărbătorit hramul  Bisericii. Enoriaşii, dar şi angajaţii ai Serviciului salvatori şi pompieri au venit pentru a participa la  slujba divină, oficiată de către Arhimandritul Nicolae (Roșca) dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin şi conducerea Serviciului Situaţii Excepţionale în frunte cu şeful acestuia, Mihail Harabagiu. După sfînta Liturghie a fost săvîrșit înconjurul Bisericii, iar după Tedeum, Părintele Arhimandrit Nicolae (Roșca) cu binecuvîntarea ÎPS Vladimir a înmînat ctitorilor sfîntului  lăcaș distincții bisericești. Cu un cuvânt de felicitare către cei prezenți s-a adresat și parohul bisericii Prot. Mitr. Oleg Vieru, care a urat tuturor să fie demni de moștenirea spirituală pe care o au și pe care trebuie să o transmită mai departe.