Astăzi în Catedrala Mănăstirii „Sf.
M. Mc. Teodor Tiron” din capitală un sobor de preoţi, în frunte cu PS
Episcop Anatolie de Cahul şi Comrat, au săvârşit Sfânta Liturghie.
Slujba se datorează cinstirii icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor
scârbiţilor”, al cărei acatist a fost oficiat îndată după Liturghie,
dar şi aniversării a douăzeci de ani de la hirotonirea în treapta de
diacon a Prot. Mitr. Teodor Roşca, duhovnic-administratorul Mănăstirii. 
În
zi de sărbătoatre, Părintele Teodor şi-a împărtăşit bucuria cu
confraţii slujitori ai Altarului şi enoriaşii veniţi în număr mare,
împreună înălţând spre Cer rugăciuni de laudă şi mulţumire. După
săvârşirea Serviciului Divin, PS Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat,
a vorbit adunării binecredincioase, despre cât de folositoare este
creştinului rugăciunea către Maica Domnului, dar mai ales în faţa icoanei „Bucuria tuturor scârbiţilor”, grabnică ascultătoare a lacrimilor sincere şi curate. Nu în ultimul rând, Vlădica Anatolie a ţinut să-l felicite pe Părintele Teodor cu ocazia aniversării de astăzi: „Preacucernice Părinte Teodor, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi întru Domnul fraţi şi surori, Mă
aflu astăzi în această Sfântă Mănăstire, cu binecuvântarea Înalt Prea
Sfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove,
pentru a-l felicita pe Părintele Teodor Roşca, din partea Sinodului
Bisericii Ortodoxe din Moldova, cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani
de la hirotonirea în treapta de diacon. Părinte
Teodor, daţi-mi voie să vă urez din partea lui Vlădica Vladimir
personal, cât şi din partea membrilor Sinodului şi a mea personală,
multă sănătate, tărie şi răbdare întru săvârşirea a toată fapta bună şi
întru slujirea în contiunare cu smerenie şi sârguinţă Domnului. S-ar
părea că treapta diaconiei nu este foarte importantă, însă dragii mei,
dacă nu am fi trecut prin treapta diaconiei, nu am fi fost nici preoţi,
aşa că cele două decenii trecute de la hirotonirea Părintelui Teodor ca
diacon, au astăzi o semnificaţie foarte importantă, pentru că treapta
diaconiei este o treaptă de foarte mare răspundere pentru fiecare
dintre noi care a ales calea slujirii. Preacucernice
Părinte, faptul că ai fost hirotonit în treapta de diacon în ziua când
se sărbătoreşte icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor
necăjiţi”, nu cred să fie întâmplare, cred că semnificaţia acestei zile
reflectă slujirea preoţească a Sfinţiei Tale. Părinte
Teodor, cred că ştii, dar repet, ai un mare noroc, că în ziua în care
se săvârşeşte pomenierea icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor
scârbiţilor”, ai fost hirotonit în treapta de diacon. Bucură-te deci că
ai aşa Ocrotitoare. Dă-mi
voie Părinte Teodor să te felicit încă o dată cu frumoasa aniversare şi
fie ca Bunul Dumnezeu, Maica Sa, dimpreună cu toţi Sfinţii să te
octotească şi să te întărească.” Părintele Teodor Roşca, mişcat de frumoasele cuvinte ale PS Anatolie, a ţinut să-i mulţumească pentru urări: „Preasfinţite
Anatolie, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi fraţi şi surori,
să mulţumim Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru faptul că am
ajuns în această zi şi am primit aceste frumoase cuvinte de felicitare
din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, rostite cu atâta
căldură şi dragoste de către Vlădica Anatolie. Vreau să mulţumesc
tuturor celor care sunt aici, împreună la rugăciune, celor care susţin
Sfânta Biserică, Mănăstirea care este în devenire, vreau să mulţumesc
şi confraţilor preoţi, slujitori la Catedrala Mănăstirii, pentru faptul
că am avut posibilitatea să ne rugăm în această zi, când Biserica
proslăveşte icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiţilor”. Părintele
Teodor l-a rugat pe PS Anatolie să transmită cuvintele sale de
recunoştinţă Mitropolitului Vladmir şi tuturor membrilor Sinodului
Bisericii Ortodoxe din Moldova.   |