Header image

Reportaj TRM – Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului „Kasperovska” a ajuns la Mănăstirea Ciuflea

Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului „Kasperovska” a ajuns la Mănăstirea Ciuflea din Chişinău. Relicva veche de peste 500 de ani a fost adusă din oraşul Ananiev (Ucraina). Zeci de enoriaşi au venit astăzi să se închine obiectului de cult, relatează Mesager.

Icoana a fost întâmpinată la intrarea în mănăstire de către un sobor de preoţi şi de credincioşi.

Oamenii consideră că relicva face minuni: „Cred şi în această icoană că o să-mi facă bine mie şi familiei mele”. „Aşteptăm să ne îndeplinească dorinţele, să fim cât mai liniştiţi sufleteşte”. „Ne rugăm să fie familia noastră sănătoasă, părinţii, copiii”. „Linişte, pace în suflet, bună credinţă, ne rugăm la Icoana Maicii Domnului”. „Să am puteri, sănătate şi bucurie de la copilaşi, înţelegere”, au menţionat oamenii.

Potrivit legendei, în secolul al 16-lea, Icoana Μaica Domnului „Kasperovska” a fost adusă în oraşul Herson, Ucraina din Transilvania de către un boier sârb. Obiectul de cult a fost transmis din generaţie în generaţie, iar în secolul al 18-lea a ajuns în oraşul Ananiev, devenind proprietatea Iulianei Kasperova, care a fost martora unei minuni. Femeia a observat că relicva, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-odată luminoasă şi a început să-i vindece pe cei care i se închinau.

„Nu întâmplător anume astăzi au sosit aceste sfinţenii, este prima duminică a Postului Mare, este numită şi Duminica Ortodoxiei, atunci când au fost biruiţi cei care luptau cu sfintele icoane, iconoclasmul, a fost întărită această rânduială, ca sfintele icoane să fie în sfintele lăcaşe, cât şi în locuinţele creştinilor noştri”, a declarat Arhimandritul Nicolae Roşca, Stareţ la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”.

Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului „Kasperovska” se află la Mănăstirea Ciuflea  pentru o perioadă nedeterminată. Împreună cu relicva, în lăcaşul sfânt este expus şi un chivot cu o parte dintre moaştele a 20 de Sfinţi Mucenici.

Sursa: www.trm.md