Header image

Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir cinstit la Mănăstirea Ciuflea

Biserica Ortodoxă prăznuieşte la 26 octombrie/ 8 noiembrie, în fiecare an, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

La Mănăstirea Ciuflea, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către un sobor de  preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit, Protoiereul Rodion a spus că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a schimbat dregătoriile lumești cu valorile duhovnicești neclintite. De asemenea, părintele a deplâns faptul că în zilele noastre tot mai mulți oameni aleg să renunțe la orice valori, în schimbul unor non valori.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost de fapt un ostaș al lui Hristos. El a fost creștin într-o epocă în care costa foarte mult să fii creștin. Aceasta înseamnă că orice demnitate ar avea cineva, el poate fi în același timp ostaș al Mântuitorului Hristos și Bisericii Sale, a mai subliniat părintele Rodion.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Rodion i-a felicitat pe credincioși pentru evlavia și dăruirea cu care duminică de duminică vin la slujbe și aduc Slavă Dumnezeului Ceresc.

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre marii mucenici, făcători de minuni și tămăduitori ai Bisericii Creștine. El a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăraților Maximian și Dioclețian şi a fost general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei.

A fost martirizat în anul 306 pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Mântuitorul Hristos.