Joi, 7 iulie, după săvârșirea Sfintei Liturghii în cinstea nașterii Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în structurile MAI, împreună cu un sobor de preoți de la Mănăstirea Ciuflea din Capitală, au săvârșit slujba de sfințire a Direcției Generale Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
La acest important și frumos eveniment duhovnicesc, au participat Anatolie Dănilă, Șef al Direcției Generale Resurse Umane, precum și numeroși colaboratori.
Cu acest binecuvântat prilej, Arhimandritul Nicolae a felicitat conducerea și personalul Direcției, totodată îndemnându-i în activitatea lor profesională să se conducă de Legile Statului, dar și de Legile Dumnezeiești, pentru ca munca lor să fie exemplară și cu adevărat folositoare întregii societăți.
La rândul său, dl Anatolie Dănilă, Șeful Direcției a mulțumit Preacuviosului Arhimandrit Nicolae și tuturor slujitorilor prezenți pentru bunăvoință și gândurile bune, menționând că evenimentul de astăzi este de o mare importanță duhovnicească pentru colaboratorii Direcției Resurse Umane și se înscrie perfect în planul de colaborare bilaterală între Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă din Moldova.
Serviciul resurse umane este unul din serviciile de bază ale organelor afacerilor interne. Misiunea Direcţiei generale este de a contribui la realizarea obiectivelor strategice ale MAI prin promovarea şi implementarea unui management eficient al resurselor umane în cadrul autorităţii publice.
Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în structurile MAI