În sâmbăta a treia din Postul Mare, continuând urcușul duhovnicesc spre Înviere, facem pomenirea tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini ortodocși.
Această zi a fost marcată în mod deosebit la sfânta mănăstire Ciuflea printr-un serviciu divin oficiat de soborul de preoţi şi diaconi ai Mănăstirii, la care au participat mulțime de credincioşi, care au venit cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu, Mântuitorul şi nădejdea noastră, pentru a-și mărturisi păcatele și a primi vindecare prin împărtășirea cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită Panihida Mare pentru odihna și iertarea păcatelor celor adormiți.
După rânduiala Bisericii Ortodoxe, în a 2-a, a 3-a şi a 4-a sâmbătă din Postul Mare se săvârşeşte pomenirea tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini ortodocşi.
Mâine, în duminica a treia a Postului Mare, cinstim sfânta și de viață făcătoare Crucea Domnului. Cu acest prilej la sfânta mănăstire Ciuflea se vor săvârși două Sfinte Litrughii, prima începând cu ora 6.00 în biserica de iarnă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” și a doua începând cu ora 8.30 în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.