CHIŞINĂU, 20 noiembrie 2017 – Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” în premieră și-a serbat Hramul în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Părintele Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea din Chișinău și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI şi Organele de Drept, împreună cu Prot. mitr. Corneliu Dobrogeanu, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Ministerul Apărării, însoțiți de preoți din ambele Sectoare Sinodale au oficiat un Tedeum cu ocazia inaugurării Hramului Academiei în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
La eveniment a participat efectivul instituţiei, ce a înălțat rugăciuni alături de clerul Bisericii.
La final, Arhimandritul Nicolae a felicitat corpul militar cu ocazia sărbătoririi Hramului în cinstea Voievozilor Cerești și a adus la cunoștință intenția conducerii Academiei Miliare în colaborare cu Mitropolia Moldovei de a amenaja un paraclis pentru necesitățile spirituale ale militarilor în cadrul acestei instituții.
Toate acestea demonstrează încă o dată că crucea și scutul, Armata și Biserica sunt și vor fi doi stâlpi de nădejde ai țării noastre, nemuritori sub soare, aflați sub binecuvântarea lui Dumnezeu.