La sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, clopotele Sfintei Mănăstiri „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea din inima Chișinăului au sunat în dangăt de sărbătoare.
Credincioșii veniți în număr foarte mare, s-au putut bucura de Sfânta Liturghie, oficiată, cu acest prilej, de către Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învătătură adresat celor prezenţi, Arhimandritul Nicolae a vorbit despre istoria praznicului de astăzi şi despre cinstea deosebită de care s-a învrednicit Maica Domnului, ocrotitoarea şi rugătoarea neîncetată a noastră către Dumnezeu.
Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, este una dintre cele mai frumoase sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că ea descoperă tuturor creştinilor modul în care Maica Domnului ajută prin rugăciune neîncetată către Mântuitorul Hristos pe toţi cei care o cinstesc şi îi cer sprijinul.
Pe parcursul slujbei credincioșii prezenți au avut posibilitatea să se închine și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și la chivotele cu sfinte moaște păstrate cu sfințenie de obștea Mănăstirii Ciuflea.
După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori ai Mănăstirii.