Luni, 30 octombrie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reşedinţa mitropolitană pe Viceministrul Afacerilor Interne, Comandant al Trupelor de Carabinieri, Dl General-maior Ion Țurcan, însoţit de un grup de colaboratori din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI.
La întâlnire au participat Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan, Arhim. Nicolae (Roşca), Preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI şi Organele de Drept, Prot. mitr. Corneliu Doborgeanu, Preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Armata Naţională, Arhim. Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana și Prot. mitr. Gheorghe Gavriliță, preot-militar.
În cadrul discuției, Întâistătătorul i-a mulțumit Viceministrul Afacerilor Interne pentru suportul acordat în ultimii ani Bisericii Ortodoxe, prin asigurarea și menținerea ordinii publice la mai multe evenimente organizate de Mitropolia Moldovei.
Vlădica Vladimir a mulțumit colaboratorilor din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, pentru dedicația și profesionismul în domeniul în care activează, urându-le ca și în continuare să fie la fel de perseverenți și exemplari. Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat convingerea că şi mai departe, conducerea Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI v-a da dovadă de atitudine cuviincioasă şi deschidere faţă de viaţa spirituală a colaboratorilor săi.
De asemenea, au fost adresate considerațiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice în timpul Sfintelor Sărbători de Paști, de Paștele Blajinilor și alte sărbători creștine.
Spre final, la raportul Arhim. Nicolae (Roşca), Preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI şi Organele de Drept, arhipăstorul a acordat colaboratorilor din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, distincții mitropolitane. Viceministrul al MAI, Comandant al Trupelor de Carabinieri, Dl General-maior Ion Țurcan, învredicindu-se de Ordinul bisericesc „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, de gr. III.
Părintele Arhimandrit Nicolae (Roșca) şi-a manifestat recunoştinţa fiască din numele tuturor celor prezenţi faţă de Chiriarh pentru bunăvoinţă şi susţinere, promiţând şi în continuare să promoveze valorile Ortodoxiei în cadrul MAI şi DTC, cu râvnă şi dăruire pentru o societate în care să primeze cuvântul Domnului şi deci verticalitatea spirituală.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media