ANUNȚ! Miercuri, ora 15.00, la Mănăstirea Ciuflea se va săvârși slujba Utreniei cu citirea integrală a Canonului Sf. Andrei Criteanul și a vieții Sf. Maria Egipteanca.
Canonul cel Mare este o minune a imnografiei bisericeşti, un text de o forţă şi frumuseţe ieşite din comun, o convorbire a celui care se pocăieşte cu propriul lui suflet. De regulă, această denie specială se săvârşeşte miercuri seara, pentru ziua de joi din săptămâna a cincea a Postului Mare.
Citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul a atras întotdeauna un mare număr de credincioşi. Canonul este lung, corul cântă lin, iar preoţii intonează foarte impunător troparele. Toate acestea îi fac pe creştinii ortodocşi să nu observe trecerea timpului, concentrându-se asupra problemelor duhovniceşti pe care le trezeşte acest minunat canon în sufletul lor.
Întregul Canon este un apel la suflet să se trezească la realitatea duhovnicească şi să trăiască în curăţie.