Header image

„Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

Vremea celor 47 de zile din Postul acesta al Sfintelor Paști este răstimp binecuvântat în care omul este chemat să parcurgă acest drum de la iadul cel mai de jos până la mintea cea văzătoare de Dumnezeu.

Acest lucru se poate împlini prin starea de pocăință, pe de o parte, și prin starea de rugăciune, pe de altă parte; prin conștientizarea păcatelor făcute, pe de o parte, iar mintea să fie cuprinsă cât mai mult în timpul zilei și în timpul nopții de gândul la Dumnezeu, pe de altă parte.

La Mănăstirea Ciuflea zilele Postului Mare decurg într-o atmosferă profundă de rugăciune. Slujbele bisericești nu contenesc seara și dimineața. Preoții Mănăstirii săvârșesc zilnic Liturghii, mărturisesc credincioșii și-i îndrumă pe cărarea credinței mântuitoare.

Sâmbăta 30 martie a fost oficiată Sfânta Liturghie și Panihida Mare pentru cei răposați, iar, în cea de-a treia Duminică a Postului (a Sfintei Cruci), soborul preoțesc împreună cu sutele de credincioși au cinstit cu multă evlavie Crucea Domnului Hristos.

„O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”