Episcopul Nicolae a oficiat vineri, 10 aprilie, Denia Prohodului Domnului, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea.
La sfârșitul Doxologiei Mari a avut loc tradiționala procesiune în jurul Catedralei mănăstirești care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. Au fost patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită o ectenie. După procesiune, toți credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în lăcașul de cult. Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip”.
Denia Prohodului Domnului cuprinde o serie de cântări sau imne, împărțite în trei stări, inegale ca număr de strofe. Aceste cântări exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.
Prohodul este impresionant, în primul rând, prin faptul că atrage şi uneşte pe toţi în cântare. În al doilea rând, este un mijloc misionar eficient prin care se face un fel de publicitate, o predică, dacă vrem, a învăţăturilor noastre ortodoxe.









































