Header image

Dousprezece Evanghelii ale Patimilor și tundere în reasoforă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara zilei de ieri, după săvârșirea Slujbei Utreniei cu citirea celor dousprezece Evanghelii ale Patimilor, la Sfânta Mănăstire Ciuflea, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit tunderea în reasoforă a roabei lui Dumnezeu Liubovi (Cerempei), care a primit numele de călugărie Lavrentia.

La acest deosebit eveniment de responsabilitate și maturitate duhovnicească, când persoana ia hotărârea neclintită de a-și închina viața în totalitate pentru slujirea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lăsându-se de toate care țin de această lume trecătoare, au participat mai mulți slujitori și numeroși credincioși, care împreună s-au rugat pentru ca noua viață spirituală în care a pășit reasofora Lavrentia, să-i fie spre mântuire atât ei, precum și semenilor pentru care de acum înainte se va ruga cu și mai mult sârg și smerenie.

Cu acest emoționant prilej, PS Episcop Ioan i-a urat reasoforei Lavrentia să se bucure din toată ființa sa de alegerea pe care a făcut-o, pentru că a ales o cale  de viețuire, prin care sufletul va cunoaște toată mângâierea apropierii de Mântuitorul Hristos prin asceză și rugăciune sârguincioasă în liniștea mănăstirii.

Din seara zilei de Joi şi pe tot parcursul zilei de Vineri se face pomenire sfintelor Patimi ale Domnului, pe care Mântuitorul Hristos Le-a primit de bunăvoie pentru întreaga lume. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de către tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.