În Duminica a doua după Pogorârea Sfântului Duh, 18 iunie 2023, Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” a Mănăstirii Ciuflea înconjurat fiind de preoții slujitori ai Sfântului Locaș.
În cuvântul de învățătură, Preacuvioșia Sa sa adresat credincioșilor relatând că: În pericopa evanghelică de astăzi, Îl vedem pe Hristos Domnul umblând pe lângă Marea Galileei. Având nevoie de lucrători pentru Împărăţia veşnică, S-a adresat unor pescari, zicându-le: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mt. 4, 19). Aceştia, lăsând corabia, mrejele şi familia lor, au mers după Domnul, Care a făcut din ei solii mântuirii, în timp şi spaţiu.
Acest Hristos străbate de două mii de ani Galileea lumii noastre, cerându-ne să-L urmăm spre a găsi în El sens superior şi demnitate adevărată. Mântuitorul nostru este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), încât, urmându-L, ne dovedim împreună-lucrători cu El la zidirea Trupului tainic, a Bisericii.
Aşa devenim ucenici şi Sfinţi, asemenea înaintaşilor din neamul nostru, pe care îi pomenim în această zi, numită și Duminica Sfinților locali.
Sfânta Liturghie a fost urmată de un te-deum în care s-a cerut mijlocirea către Tronul Ceresc a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfinților care au proslăvit pământul Moldovei.