Header image

Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 25 martie 2018, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Cuvioasei Maria Egipteanca. La Catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”, din cadrul Complexului monahal Ciuflea, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preacuviosiul Părinte Arhimandrit Nicolae, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii Ciuflea, dirijat de presbitera Olga Gheţiu.

În cuvântul rostit, Arhim. Nicolae le-a vorbit credincioșilor despre viața Sfintei Maria Egipteanca, cea care este pentru creștini un model de întoarcere de la moarte la viața duhovnicească, prin pocăință sinceră și asceză continuă. Deasemenea, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a îndemnat la mărturisirea păcatelor și îndreptarea vieții în scopul înduhovnicirii și apropierii de Dumnezeu.

Sfânta Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea. Viaţa sa, una dintre cele mai cunoscute istorii ascetice din toate timpurile, a fost scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

Biserica oferă prin Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca o icoană a pocăinţei şi a sfinţeniei şi ne îndeamnă ca în timpul ce a mai rămas până la slăvita şi marea sărbătoare a Învierii Domnului să ne pocăim, să dorim mult să contribuim la învierea din păcate a sufletului nostru şi să simţim bucuria întâlnirii noastre cu Hristos Cel Înviat.