În Duminica a V-a după Cincizecime – a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, credincioși însetați de Cuvântul Domnului au pășit pragul Sfintei Mănăstiri Ciuflea, pentru a înălța rugăciuni către Împăratul Ceresc.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Părintele Arhimandrit Nicolae, a explicat pericopa Evangheliei din această Duminică:
„Din această pericopă evanghelică învăţăm trei lucruri mari. Întâi, că şi diavolii au credinţă şi cunoştinţă. Al doilea, că se tem foarte tare de puterea dumnezeiască, să nu-i alunge în gheenă, la munci desăvârşite, mai înainte de Judecata viitoare. Şi al treilea, că muncile iadului sunt foarte grele, dacă se tem şi diavolii de ele.
Evanghelia de astăzi e de cel mai mare folos pentru oamenii nemulţumitori. Vai de omul acela care, când Dumnezeu îi face un bine, îl uită!
Fericit şi de trei ori fericit este creştinul care mulţumeşte lui Dumnezeu în toată vremea pentru binefacerile Lui.
Dumnezeu şi Preacurata Lui Maică şi toţi Sfinţii să ne ajute tuturor să-I mulţumim pururea lui Dumnezeu din toată inima pentru binefacerile Lui!”