Header image

Duminica a VI-a după Pogorârea Sfântului Duh

Arhimandritul și Duhovnicul-administrator, Preacuviosul Părinte Nicolae (Roșca) împreună cu clericii, a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca liturghie din Duminica a VI-a după Pogorârea Sfântului Duh, în catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” a Mănăstirii Ciuflea.

„În Evanghelia de astăzi vedem cum Mântuitorul îl vindecă pe slăbănog pentru credința și pentru mijlocirea atât de evidentă a celor patru care vor fi fost prieteni, rude, vecini sau cunoscuți și care știau îndelungata și greaua suferință a semenului lor. Învățăm de aici că și noi, iubiți credincioși, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, noi cei tari care frecventăm biserica, care mărturisim credința noastră în Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, să purtăm neputințele celor slabi, să ne purtăm unii altora sarcinile, să ne purtăm în rugăciune unii pe alții”, a îndemnat Preacuvioșia Sa.

Biserica Ortodoxă se va afla duminica viitoare în Duminica a VII-a după Pogorârea Sfântului Duh, numită și a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum.