Header image

Duminica a VII-a după Cincizecime. Pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

În Duminica a VII-a după Cincizecime, PC Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Sf. M. M. Teodor Tiron, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mănăstirii.

Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie în Duminica a VII-a după Cincizecime înfăţişează două vindecări minunate, săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi şi a unui mut.

Părintele Arhimandrit a explicat, în cuvântul său duhovnicesc, învăţăturile ce reies din textul evangheliei. Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea a evidenţiat importanţa credinţei în dobândirea mântuirii, dar şi necesitatea recunoştinţei în relaţia noastră cu Dumnezeu.

Tot astăzi, creștinătatea ortodoxă din țara noastră îl cinstește pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, un fiu devotat și un sprijinitor al Bisericii, un cinstitor al Sfinților, pentru că a văzut în Biserică forța spirituală care menține integritatea sufletului și a neamului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Arhimandritul Nicolae le-a reamintit enoriașilor Mănăstirii și pelerinilor, că mâine 16 iulie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan va săvârși Sfânta Liturghie în prezența icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa).

După Sfânta Liturghie, va urma un Tedeum în fața acestei icoane, iar, mai apoi preoții și credincioșii vor începe un Drum al Crucii spre orașul Soroca, întrucât Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” va fi oferită în dar de către obștea mănăstirii Ciuflea, Catedralei Episcopale din municipiul Soroca.