Header image

Duminica a XXI-a după pogorârea Sfântului Duh – Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

 

În Duminica a XXI-a după Cincizecime, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat împreună cu preoții slujitori ai sfintei Mănăstiri Ciuflea Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.

După citirea Pericopei Evanghelice, PC Arhim. Nicolae a explicat învățăturile ce reies din Evanghelia de astăzi.

Pericopa evanghelică despre bogatul nemilostiv și sărmanul Lazăr, ne prezintă consecințele administrării incorecte a darurilor primite de la Bunul Dumnezeu, îndemnându-ne să medităm o dată în plus la ceea ce este foarte important pentru fiecare dintre noi: care este scopul final al vieții noastre și cum ar trebui să ne ducem viața pentru a fi într-o continuă slujire lui Dumnezeu și a trăi cu și în dragostea dumnezeiască.

În primul rând să ne întrebăm cu care dintre cele două personaje puse în scenă este asemănătoare viața noastră?

În al doilea rând, să ne reamintim discuția bogatului cu Avraam din care putem afla adevăruri importante despre veșnicie și despre faptul că în viața viitoare vom trăi așa cum ne petrecem viața acum și aici.

În al treilea rând, să pătrundem în esența răspunsului dat de către Avraam bogatului, care trecând prin chinuri cumplite, a cerut milă și îndurare măcar pentru frații săi. Bogatului, dar și nouă, i se spune: „nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. ” (Luca 16, 27).

Un om cu adevărat bogat este un om smerit, plin de dragoste față de Hristos și faţă de semeni, iar un om cu adevărat sărac este acela care nu-L are pe Dumnezeu și de fapt nici nu tinde să-l găsească. Să ne întrebăm, fraților, împreună cu Fericitul Augustin: „Săracilor, ce vă lipseşte dacă-l aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu?“.

După Liturghie, a fost săvârșit un Te-deum de mulțumire închinat Preasfintei Treimi, Sfinților și Cetelor Îngerești.

Enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie au felicitat pe Părintele Nicolae cu ocazia împlinirii a 33 ani din ziua hirotonirii în treapta de diacon.