“Ieșit-a semănătorul să semene sămânța Sa“ (Luca 8, 5)
În Duminica a XXII după Cincizecime, sute de credincioși însetați de Cuvântul Domnului au pășit pragul Mănăstirii Ciuflea, pentru a înălța rugăciuni către Împăratul Ceresc.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitori.
În cuvântul de învățătură, Părintele Arhimandrit Nicolae, a explicat pericopa Evangheliei din această Duminică:
„Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sânurile Tatălui, după cum Însuși a zis: “Eu de la Dumnezeu am ieșit“ (Ioan 17, 8), și a venit pe pământ să semene sămânța cuvântului Său. Iar țarina în care a semănat sămânța Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum în altă pildă a zis: “Iar țarina este lumea“ (Matei 13, 38).
Din această pildă vedem că numai a patra parte din țarină, adică din lume, a fost pământ bun, care, primind sămânța cuvântului lui Dumnezeu, a crescut și a adus rod însutit (Matei 13, 23). Celelalte trei părți din țarină au fost drum călcat de oameni (Matei 13, 4), pietriș și pământ cu spini (Matei 13, 22), în care căzând sămânța cea bună a cuvântului, nu a rodit, ci s-a pierdut”.
La final, Părintele Nicolae a reamintit creștinilor despre evenimentul care se va desfășura în data de 20 noiembrie seara, ora 17:00, în timpul slujbei de priveghere, la mănăstire vor fi întâmpinate alese sfințenii de la Sfântul Munte Athos (Grecia) și anume: Icoana Maicii Domnului Hrănitoarea cu lapte, Icoana Sf. Nectarie Taumaturgul cu părticele din moaște și două icoane cu chipul sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.