În duminica numită a Vameșului și a Fariseului, prima duminică din Perioada Triodului, la Sfânta Mănăstire Ciuflea, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către PC părinte arhimandrit Nicolae, înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii.
În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, arhimandritul Nicolae a detaliat principalele învățături desprinse din pericopa evanghelică duminicală („Pilda vameșului și a fariseului”, Luca 18, 10 – 14).
Reținem din textul evanghelic al acestei duminici că fariseul s-a întors acasă de la templu mai puțin îndreptat decât vameșul din cauza mândriei. Căci ne spune Mântuitorul Hristos: Cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța (Matei 23, 12)” Nu numai cu fapta și cuvântul, dar și cu mintea trebuie să ne smerim înaintea lui Dumnezeu pentru că nu suntem decât pământ și cenușă. M-am uitat în morminte și am văzut oase goale și am plâns, spunem la slujba de înmormântare.
Văzând așadar neputința și stricăciunea care este în noi, putem oare să ne ridicăm și să ne considerăm mai buni decât semenii de lângă noi, care sunt și ei tot pământ și cenușă? Ce comparații putem găsi între două oale sparte? Ce comparație pot găsi între mine și aproapele meu? Niciuna de esență, pentru că amândoi suntem oameni neputincioși. Singura diferență apare atunci când unul dintre oameni face voia lui Dumnezeu și este bine plăcut Lui. De aceea viața noastră trebuie să aibă la bază: iubirea, rugăciunea, smerenia, înfrânarea și nejudecarea semenului de lângă noi.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de corul Mănăstirii Ciuflea, dirijat de presb. Olga Ghețiu.
Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba unui te-deum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc.
A urmat miruirea credincioșilor, iar, mai apoi conform tradiției toţi cei prezenţi în biserică s-au închinat la chivotele cu sfinte moaşte a mai multor sfinți, păstrate cu multă evlavie în tezaurul Mănăstirii Ciuflea.
Transmisiune în direct pe facebook: Duminica Vameșului și a Fariseului. Începutul perioadei Triodului.