EVANGHELIA, LUCA 16, 19-31;
Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, şi care petrecea în toate zilele, înconhurat de slavă. Iar un sărac, anume Lazăr, care zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, dorea mult să se sature din fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului; caci până şi câinii, venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit apoi şi bogatul şi l-au îngropat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, el care era în chinuri a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Atunci a strigat el şi a zis: părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi întingă vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr aşijderea, pe cele rele; dar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie adâncă, întărită în aşa fel, ca cei care ar vrea să treacă de aici la voi, ori cei de acolo la noi, să nu poată să treacă. Atunci el a zis: te rog, dar, părinte, să-l trimiţi acasă la tatălui meu, căci am cinci fraţi; să le spună acestea, ca să nu vină şi ei la acest loc de chin. Avraam i-a răspuns: au pe Moise şi pe prooroci, să-i asculte pe ei. Dar el a zis: nu, părinte Avraam; ci dacă cineva dintre cei morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Atunci Avraam i-a spus: dacă nu ascultă pe Moise şi de prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.
* * *
Evanghelia Duminicii a XX-a după Cincizecime ne prezintă pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Această pericopă este plină de învăţături duhovniceşti care ne arată că, după moartea trupului, sufletul trăieşte şi îşi aduce aminte de toate faptele săvârşite în timpul vieţii pe pământ. Avem, deci, în Evanghelia de astăzi mărturia clară a Mântuitorului privind existenţa şi viaţa sufletului după despărţirea sa de trup, după moartea fizică a omului.
Pilda bogatului nemilostiv ne arată, într-o formă concentrată, taina vieţii omului, valoarea inestimabilă a vieţii pământeşti care, deşi trecătoare, determină fericirea sau nefericirea veşnică a sufletului nemuritor, creat după chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor sau veşnic viu.
Evanghelia de astăzi ne descoperă un adevăr fundamental. Şi anume că în faţa lui Dumnezeu nu contează numai mulţimea faptelor bune, ci în primul rând contează bunătatea sufletului. Dacă multele fapte bune pe care le-am săvârşit ne duc la mândrie şi laudă de sine, atunci nu ne-am îmbogăţit cu adevărat sufletul. Numai când faptele bune sunt unite cu smerenia, cu răbdarea, cu rugăciunea, cu zidirea duhovnicească a sufletului bun, atunci starea sufletului nostru este o stare binecuvântată şi mântuitoare. Cu alte cuvinte, vedem că iadul sau raiul începe încă din lumea aceasta în sufletul nostru . Când cultivăm bunătatea şi milostivirea, ne deschidem spre rai , spre bunătăţile netrecătoare ale lui Dumnezeu. Iar când în sufletul nostru cultivăm nepăsarea, nemilostivirea, răutatea, egoismul, atunci noi înşine, în mod liber, ne îndreptăm spre iad ca existenţă chinuită, egoistă sau individualistă, fără comuniune de iubire.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să înţelegem cât de preţioasă este viaţa noastră pe pământ ca pregătire pentru viaţa veşnică fericită .
