Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Anatolie, în seara zilei de joi, 21 mai, Preasfințitul Nicolae, a oficiat slujba Privegherii în ajunul sărbătorii cinstirii aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Ceadîr-Lunga.
În cuvântul adresat credincioșilor prezenți, Ierarhul a vorbit despre viața aleasă și dragostea milostivă a Sfântului Nicolae, îndemnând credincioșii să urmeze exemplul său de credință, smerenie și bunătate. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a oferit în dar mănăstirii un volum de cărți dedicate istoriei Bisericii, spre folos duhovnicesc și îmbogățire spirituală a obștii.
În semn de recunoștință și prețuire, Preasfinția Sa a fost felicitat de către maica stareță, egumena Elizaveta, împreună cu obștea monahală, cu ocazia prăznuirii sfântului său ocrotitor.
Mâine, 22 mai, Preasfinția Sa va coliturghisi împreună cu Mitropolitul Vladimir la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Valea Perjei, raionul Taraclia.





























