
Marți, 29 aprilie 2025, cu binecuvântarea ÎPS Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, la Mănăstirea de maici ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din or. Ceadîr-Lunga a avut loc a XI-a ediție Lecturilor istorico-științifice «Protoiereul Mihail Ciachir»
La începutul evenimentului Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicar-eparhial, a oficiat o litie pentru vrednicul de pomenire protoiereu Mihail Ciachir, luminătorul Găgăuziei.
Evenimentul a reunit clerici, cadre didactice, elevi și oameni interesați de cultura ortodoxă și istoria plaiului natal. Organizatorul manifestării a fost Centrul de Cercetări Științifice al Găgăuziei, în colaborare cu Protopopiatul din Comrat.
Lecturile au fost dedicate zilei de naștere a părintelui Mihail Ciachir — un remarcabil luminător al UTA Găgăuzia, care a lăsat o amprentă semnificativă în dezvoltarea moștenirii spirituale și educaționale a regiunii.
În cadrul evenimentului, participanții au discutat subiecte actuale privind educația moral-duhovnicească, inițiative educaționale și importanța valorilor ortodoxe în societatea contemporană. Organizatorii și-au exprimat recunoștința față de toți participanții și au reamintit importanța păstrării memoriei celor care și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și poporului.
Sursa: pravoslavie.md