Header image

Episcopul Nicolae a transmis un mesaj de felicitare Arhiepiscopului Ioan, cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc

Joi, 21 mai, în ziua cinstirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia își sărbătorește ocrotitorul ceresc. Cu acest prilej, Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga a transmis Ierarhului omagiat, un mesaj de felicitare.

Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Ioan,
Arhiepiscop de Soroca și Drochia,

Înaltpreasfinția Voastră,

Cu prilejul zilei de cinstire a Sfântului ocrotitor, vă adresez sincere și alese felicitări, însoțite de urări de sănătate, pace și ajutor dumnezeiesc în slujirea arhierească pe care o împliniți spre binele Sfintei Biserici și al credincioșilor încredințați păstoririi.

Fie ca Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, apostolul iubirii și al adevărului, să vă fie neîncetat ocrotitor și mijlocitor înaintea Tronului Ceresc, dăruindu-vă putere, înțelepciune și bucurie duhovnicească în lucrarea pastorală și misionară.

Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!
Cu dragoste întru Hristos Domnul,

+ NICOLAE,
Episcop de Ceadîr-Lunga,
Vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat.