În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 8 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nicolae, Episcop, a slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat, la hramul Mănăstirii din orașul Ceadîr-Lunga.
La vohodul mic, Înaltpreasfințitul Anatolie i-a acordat părintelui Nicolae Ghenov, cleric al mănăstirii, dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.
La slujba dumnezeiască au participat cinstitul sobor preoțesc, Preacuvioasa Maică Stareță Elizaveta, egumena mănăstirii, împreună cu obștea monahală, primarul municipiului, dl Anatolii Topal, președinta raionului, dna Natalia Șoșeva, deputați, oaspeți și credincioși.
După Sfânta Liturghie a urmat înconjurul mănăstirii, cu citirea pericopelor evanghelice, urmat de un Te Deum și de rugăciunea către Sfântul Dimitrie.
În încheiere, Preasfințitul Nicolae i-a felicitat pe cei prezenți cu prilejul hramului, iar ctitorilor și binefăcătorilor mănăstirii le-a oferit diplome și medalii eparhiale.







































