Luni, 5 februarie, după oficierea Tainei Sfântului Maslu la Mănăstirea Ciuflea, Icoana izvorâtoare de Mir – Μaica Domnului „Odighitria” din Baital („Одигитрия” Байтальская) a fost primită cu bucurie la biserica militară cu hramul Minunea Sf. Arhanghel Mihail, din incinta unității militare 1002 DTC, MAI și la biserica militară “Sf. Mucenic Victor” din cadrul Brigăzii de Infanterie Motorizată nr. 2 din Chişinău.
Icoana a fost expusă spre închinare pentru efectivul militar în termen şi pe contract, precum şi pentru ofiţerii şi angajaţii civili din cadrul acestor două unități militare.
„Misiunea preotului în structurile de forță are un caracter instructiv, de cunoaştere şi aprofundare a credinţei strămoșești şi un aspect educativ, de cultivare şi dezvoltare a vieţii moral-religioase şi sociale a militarilor. Reieşind din aceasta consider că icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Odighitria” din Baital, adusă spre închinare militarilor, va contribui la întărirea duhovnicească atât a militarilor în termen, cât şi a cadrelor în serviciul militar pe contract”, a menționat Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea din Capitală, Preşedinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI şi Organele de Drept.