În Duminica a doua după Cincizecime, 04 iulie 2021, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit VLADIMIR a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica “Tuturor Sfinților Români” din mun. Chișinău (sectorul Botanica)
Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăinţă, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viaţă creştinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă. (Arhimandrit Cleopa Ilie)
Mitropolitului Moldovei i-au coliturghisit: Secretarul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri Ciuflea, Arhim. Nicolae (Roșca), Parohul sfintei biserici, Prot. mitr. Corneliu Dobrogeanu și alți confrați slujitori.
La Vohodul mic, în vederea realizării substanțialelor lucrări din cadrul parohiei, părintele-paroh Corneliu Dobrogeanu, a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea Tatăl nostru iar Preotul Foca Timuș, paroh al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” s. Talmaza r. Ștefan Vodă, a fost decorat cu dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.
Tot astăzi Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată și de două Hirotonii precum urmează: Diaconul Victor Babachin, în treapta de Preot pe seama parohiei „Nașterea Maicii Domnului”, s. Colonița iar ipodiaconul Iov Timuș, hirotonit în treapta de diacon pe seama parohiei „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” s. Plop-Știubei r. Căușeni.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, ÎPS Mitropolit VLADIMIR a oferit enoriașilor prezenți, iconițe și cărți de rugăciune pentru sporire duhovnicească și mântuire sufletească.
După ultimul otpust, Mitropolitul a săvârșit un parastas în memoria vrednicului de pomenire, Prot. Valeriu Mărgineanu, primul paroh al Sfintei Biserici.
***
În Sfânta Evanghelie din această Duminică ni se vorbeşte despre chemarea primilor patru apostoli. Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această chemare şi misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli şi propovăduitori ai Sfintei Evanghelii „până la marginile pământului“. I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământeşti, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos.
Din Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor şi a tot felul de grupări religioase nu au chemare şi o alegere specială. Căci nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfinţit suflând peste ei harul Duhului Sfânt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după mintea lor Evanghelia mântuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm decât de adevăraţii preoţi şi slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sunt urmaşii direcţi ai Sfinţilor Apostoli, prin hirotonie canonică, adică prin punerea mâinilor episcopilor şi rânduiţi ca preoţi în bisericile ortodoxe.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/