În Duminica Tuturor Sfinților, 27 iunie 2021, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie la biserica “Sf. Irh. Nicolae” din orașul Cricova.
Mitropolitului Moldovei i-au coliturghisit: Secretarul mitropolitan și Protopop al sectorului I Chișinău, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Protopopul sectorului III Chișinău, Prot. mitr. Zosima Toia, Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri Ciuflea, Arhim. Nicolae (Roșca), Starețul Sfintei Mănăstiri Țigănești, Arhim. Irinarh (Costru) și alți confrați slujitori.
La Vohodul mic, în vederea realizării substanțialelor lucrări din cadrul parohiei, părintele-paroh Nicolae Andrieș, a fost decorat cu dreptul de a purta crucea cu pietre scumpe, în semn de înaltă apreciere a eforturilor sfinției sale depuse spre îmbunătățirea vieții parohiale. Iar, diaconul Iliric Iutiș, din parohia Cricova, a fost decorat cu dreptul de a purta orar dublu.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a desfășurat într-o atmosferă de o profundă încărcătură duhovnicească, enoriașii trăind din plin aceste momente înălțătoare, care au încununat trudele celor care cu mic, cu mare, au pus umărul pentru ca în ziua vizitei arhierești, biserica să strălucească și să adune toți credincioșii spre rugăciune și bucurie duhovnicească.
După ultimul otpust, Mitropolitul a sfințit o impunătoare troiță din piatră de Cosăuți, ce a fost înălțată recent în curtea bisericii, după care a săvârșit un parastas în memoria vrednicilor de pomenire preoți ce au păstorit comunitatea din Cricova: Prot. mitr. Andrei Braniște și Pr. Corneliu Bruma.
Copiii prezenți la sărbătoare, au primit în dar din partea Mitropolitului Vladimir cărțulii de rugăciune și iconițe, spre întărire și creștere duhovnicească şi amintire a acestei frumoase întâlniri.
A urmat vizita la complexul creștin-ortodox de pe lângă biserica din Cricova, așezământ social construit recent cu efortul părintelui-paroh Nicolae și a oamenilor de bună credință. În acest complex se vor organiza: Școala duminicală, diverse activități social-filantropice, mese de pomenire și de binefacere, etc.
La final, mai mulți ctitori și binefăcători ai bisericii și complexului creștin-ortodox din Cricova au fost decorați de către Mitropolitul Vladimir cu ordine mitropolitane și diplome arhierești.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/