Header image

La Chișinău s-a desfășurat Marșul tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale

Mii de slujitori și credincioși din toate colțurile țării au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și au participat la un marș al tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale. Având în frunte arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova, participanții la procesiune au pornit de la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea, parcurgând în mod organizat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt către scuarul Catedralei mitropolitane.

Pe parcursul drumului, preoții și credincioșii – copii, tineri și vârstnici – s-au rugat Bunului Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale și au purtat lozinci pro-familie și împotriva păcatului homosexualității.

În scuarul Catedralei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a adresat tuturor celor prezenți mulțumind participanților la marș pentru mobilizare și unitate în numele unor valori sfinte, precum sunt cele ale familiei. În continuare Mitropolitul a îndemnat creștinii să nu se rușineze să mărturisească credința lor întru Hristos, mai ales prin exemplul pe care îl dau societății personal, dar și împreună cu familiile lor.

Întâistătătorul a lansat și un apel către conducerea Republicii Moldova, prin care, din numele poporului și a clerului BOM a cerut încetarea susținerii tuturor tendințelor distructive la nivel social și incompatibile cu credința și datinile poporului nostru.

Marșul pentru Familie a marcat, astfel, cea de-a doua ediție și a reamintit că mariajul dintre un bărbat şi o femeie şi filiaţia tată-mamă-copil constituie baza şi viitorul societăţii moderne.

Sursa: www.mitropolia.md