Frați creștini, sâmbătă 12 martie, la sfânta mănăstire „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” va fi adusă din Grecia o icoană a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul.
Această sfințenie va fi expusă spre închinare credincioșilor în Catedrala mănăstirii pe toată perioada Postului Mare.
Îndemnăm pe toți cei iubitori de cele sfinte să participe sâmbătă, 12 martie, ora 16.00, la întâmpinarea Icoanei și la slujba privegherii care va fi oficiată de către Preacuviosul Arhimadrit Nicolae (Roșca) dimpreună cu slujitorii sfintei mănăstiri.
Sfinte Cuvioase Siluan Athonitul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfântul Siluan Athonitul – un sfânt actual și universal
S-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.
Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc.”
De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa – împlinise 19 ani – Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: „Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci.”
Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase.
Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă.
În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurește sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .
Această a doua chemare, petrecută cu puţin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simţit o adâncă ruşine pentru trecutul său şi a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de tot ce vedea în această viaţă s-a schimbat radical.
Figură excepțională a Bisericii Ortodoxe contemporane, Starețul Siluan e în același timp un autentic martor al lui Hristos, un bărbat duhovnicesc al vremii noastre și un sfânt universal. Un martor autentic, cu alte cuvinte un om care prin prezența sa, prin viața și scrierile sale, ne pune in prezența lui Hristos, nu printr-o învațătură, un sistem teologic sau un discurs, ci printr-o experiență nemijlocită a lui Dumnezeu, traită în adâncul ființei sale. O experiență susținută de o conștiință dogmatică precisă și riguroasă, dar care nu apare niciodata ca atare în prim-plan, care nu ecranează niciodată, nu filtrează niciodată nemijlocirea arzătoare si tâșnitoare a mărturiei sale, a relației sale vii cu Dumnezeu. Starețul Siluan nu vorbește decăt despre ceea ce a văzut și cunoscut prin Duhul Sfânt, despre ceea ce realizat în viața sa și a trăit în ființa sa, în trupul, sufletul și duhul său.
Iustin Popovici l-a comparat cu Sfântul Simeon Noul Teolog. Thomas Merton, unul dintre cei mai cunoscuţi monahi cistercieni, l-a considerat drept „cel mai autentic monah al secolului al XX-lea”. Recunoaşterea Sfântului Siluan Athonitul drept om duhovnicesc s-a făcut până în prezent la o scară mondială. Nu doar ortodocşii, ci şi romano-catolicii şi unele confesiuni protestante au regăsit în scrierile stareţului dovada unei iubiri duhovniceşti deosebite. De aceea, intenţionăm să analizăm din punct de vedere teologic fraza care i-a schimbat viaţa şi ne-a oferit un model de smerenie: „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”
