Vineri, 20 noiembrie, la slujba Privegherii de la mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea din Chișinău, au fost aduse pentru totdeauna spre închinare alese sfințenii din Sf. Munte Athos, Grecia.
Înainte de începerea slujbei, ÎPS Mitropolit Vladimir, dimpreună cu Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al acestei mănăstiri, însoțiți de un impunător sobor preoțesc și numeroși creștini au întâmpinat cu multă evlavie și bucurie duhovnicească sfințeniile de la Sfântul Munte Athos (Grecia) și anume: Icoana Maicii Domnului Hrănitoarea cu lapte, Icoana Sf. Nectarie Taumaturgul cu părticele din moaște și două icoane cu chipul sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Acest frumos gest a putut fi realizat datorită bunăvoinței creștinești a unui grup de ctitori și a eforturilor depuse de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, astfel tezaurul duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe din Moldova, îmbogățindu-se cu alte câteva neprețuite sfințenii.
A urmat slujba Privegherii, în timpul căreia creștinii alături de slujitorii Altarului Domnului au înălțat rugăciuni, cerând de la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu și de la Sfinții Arhangheli și toți sfinții mijlocire către Mila și mângâierea cea mare, care este Hristos Dumnezeu.
La final, Vlădica Vladimir a miruit pe toți credincioșii cu mir sfințit adus din Sf. Munte Athos, după care a îndemnat toată suflarea să participe sâmbătă, 21 noiembrie, la Sfânta Liturghie în cinstea sfinților Arhangheli, iar duminică 22 noiembrie la Liturghia închinată Sf. Nectarie Taumaturgul de la Eghina.