„Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta.
Ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.” ( Psalmul 140, 2 )
În dimineaţa zilei de vineri, 18 martie 2016, în Catedrala mănăstirii ,,Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” s-au oficiat slujbele orânduite acestei zile: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX, Obedniţa şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
După slujba ceasurilor şi Obedniţa Duhovnicul mănăstirii Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), împreună cu preoţii slujitori ai catedralei, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
La final creștinii care sau mărturisit și au primit deazlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine, după care a urmat citirea Canonului Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron cu sfinţirea Colivei.
După încheierea slujbei, Arhimadritul Nicolae, s-a adresat credincioşilor cu un cuvânt de învăţătură, în care a relatat din istoria, originea și semnificația colivei, făcând referire la viaţa Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.