
Duminică, 13 iulie – Liturghie arhierească și Festival în cinstea Sfântului Ștefan cel Mare, la Schitul “Sf. Ier. Nicolae” din Holercani, al Mănăstirii Ciuflea.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în ziua prăznuirii Soborului Sfinților 12 Apostoli, la Schitul “Sf. Ierarh Nicolae” din satul Holercani, așezământ al Mănăstirii Ciuflea, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga și Vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Înainte de a începe serviciul divin vor fi aduse spre închinare:
• Icoana Maicii Domnului “Cuvine-se cu adevărat” (Axion Estin) de la Sfântul Munte Athos;
• Icoana Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt;
• Chivotul cu moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, și ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir
(Amintim că Sfântul Voievod Ștefan avea o deosebită evlavie față de Sf. M. Mc. Gheorghe, întrucât steagul său de luptă avea reprezentată icoana acestuia și este păstrat până astăzi la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos.)
Program liturgic:
• Ora 08:45 – Întâmpinarea Preasfințitului Nicolae;
• Ora 09:00 – Sfânta Liturghie Arhierească;
Ora 13:00 – Deschiderea oficială a Festivalului “Un trandafir, o lumânare pentru Sfântul Ștefan cel Mare” – ediția a XVIII-a;
Vor participa peste 20 de colective artistice, care vor interpreta cântece în cinstea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Evenimentul este organizat în colaborare cu:
• Primăria comunei Holercani;
• Direcțiile de cultură ale raioanelor Dubăsari și Criuleni;
• Preoți, invitați speciali, colective artistice și numeroși credincioși;
Vă așteptăm cu drag la această frumoasă și aleasă sărbătoare duhovnicească și culturală!