Header image

Noutăţi

Sărbătoarea Sfintei Preacuvioasei Parascheva la Mănăstirea Ciuflea

2020-10-28 10:31:22 | Vizualizări 973

În ziua când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, marți, 27 octombrie 2020, PC Părinte Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, împreună cu clericii Mănăstirii. La momentul predicii, Arhimandritul Nicolae a vorbit celor prezenți despre viața și minunile Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care, numită […]

Duminica a XX-a după Cincizecime – (a învierii fiului văduvei din Nain). Slujbele Bisericii nu îi ajută doar pe cei decedați în trecerea lor dincolo, ci le consolează și familiile rămase în urmă

2020-10-25 14:21:49 | Vizualizări 893

„De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale”. În Duminica a XX-a după Cincizecime – (a învierii fiului văduvei […]

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”

2020-10-15 08:09:47 | Vizualizări 952

Miercuri, 14 octombrie 2020, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, clopotele Sfintei Mănăstiri „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea din inima Chișinăului au sunat în dangăt de sărbătoare. Credincioșii care au ascultat slujba afară, s-au bucurat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată cu acest prilej de către Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii, înconjurat de […]

Să dăm cinstea cuvenită Maicii Domnului și sfântului Său Omofor

2020-10-13 14:52:54 | Vizualizări 957

Miercuri, 14 octombrie 2020, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, clopotele Sfintei Mănăstiri „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea din inima Chișinăului vor suna în dangăt de sărbătoare în cinstea Stăpânei Cerurilor, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală va fi oficiată  începând cu orele 9.00, de către PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul […]

Reportaj TRM - Cinstirea Sfintei Cruci la mănăstirea Ciuflea

2020-09-28 09:45:07 | Vizualizări 1253

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi, 27 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată lemnului sfânt. În această zi, este comemorată suferinţa şi moartea pe cruce a lui Hristos. Cinstirea Sfintei Cruci la mănăstirea Ciuflea a început încă în ajun. Aici a avut loc o procesiune şi o slujbă deosebită. Crucea de […]

Duminica a XIII-a după Cincizecime – Să împlinim poruncile Evangheliei în viaţa de fiecare zi

2020-09-07 10:28:43 | Vizualizări 1059

Pilda lucrătorilor viei (Matei 21, 33-44) ”Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slujitorii săi la […]

Duminica a XII-a după Cincizecime. Tedeum la început de an școlar

2020-08-30 21:45:43 | Vizualizări 1531

Biserica Ortodoxă s-a aflat la 30 august 2020 în Duminica a XII-a după Cincizecime. În această Duminică, la Sfânta Liturghie, Biserica a rânduit a se citi pericopa Evanghelică de la Matei (cap. 19, vs. 16‑26) care ne prezintă întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat. Serviciul divin duminical, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor […]

Adormirea Maicii Domnului, la Mănăstirea Ciuflea

2020-08-28 17:55:24 | Vizualizări 2162

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 15/28 august în fiecare an Adormirea Maicii Domnului, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, sărbătoare pregătită printr-un post strict închinat Preasfintei Năsăcătoare de Dumnezeu. În ajunul sărbătorii se intonează în biserici Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Prohodul este o rugăciune cântată prin care noi cerem de la Maica Domnului ocrotire […]

Te-Deum pentru elevi și studenți la început de an școlar, Duminică, 30 august

2020-08-26 22:42:14 | Vizualizări 1433

Cu prilejul începutului noului an școlar 2020-2021, Duminică, 30 august 2020, la Mănăstirea Ciuflea se va oficia o slujbă de Te-Deum pentru elevi și studenți. Astfel, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, soborul preoțesc al Mănăstirii, în frunte cu PC Părinte Duhovnic Arhimandrit Nicolae (Roșca), vor săvârși rugăciunile de binecuvântare înălțate către Dumnezeu, pentru luminarea minții, […]

Invitație la Prohodul Maicii Domnului, Joi, 27 august, ora 17.00

2020-08-26 22:04:32 | Vizualizări 1224

Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 28 august Adormirea Maicii Domnului. În ajunul acestei sărbători se cântă în biserici Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Prohodul Maicii Domnului are o însemnătate deosebită pentru credincioşii ortodocşi, fiind în acelaşi timp o cântare de tânguire dar şi o mărturisire a Sfinţeniei Maicii Domnului şi a dumnezeirii celui ce S-a născut […]

1 62 63 64 137