2019-04-06 22:16:20 | Vizualizări 2237
În ajunul Duminicii a IV-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul și administratorul Sfintei Mănăstiri Ciuflea a slujit Privegherea în Catedrala cu hramul Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron a Mănăstirii. La Slujba Privegherii au participat slujitorii Mănăstirii și numeroși enoriaşii și pelerini veniți pentru a se ruga și a […]
2019-04-06 18:51:18 | Vizualizări 1377
Biserica Ortodoxă a rânduit, pe tot parcursul anului, zile speciale de rugăciune pentru cei adormiți. În Postul Mare, credincioșii merg la biserică și fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor și până la Sâmbăta lui Lazăr. În sâmbăta a patra din Postul Mare, rugăciunea și nevoința duhovnicească au continuat în vatra monahală din centrul […]
2019-03-31 18:39:31 | Vizualizări 1591
Vremea celor 47 de zile din Postul acesta al Sfintelor Paști este răstimp binecuvântat în care omul este chemat să parcurgă acest drum de la iadul cel mai de jos până la mintea cea văzătoare de Dumnezeu. Acest lucru se poate împlini prin starea de pocăință, pe de o parte, și prin starea de rugăciune, pe de altă parte; prin conștientizarea […]
2019-03-24 18:35:44 | Vizualizări 847
În seara Duminicii a II-a din Postul Mare, soborul de slujitori și creștinii care au auzit chemarea Bisericii, s-au adunat în Sfânta Catedrală a Mănăstirii Ciuflea, participând la prima din acest an, slujbă a Acatistului Patimilor Mântuitorului, numită în limbajul bisericesc Pasia – de la cuvântul „patimă”, pentru că această rugăciune a Bisericii ne readuce […]
2019-03-24 16:28:59 | Vizualizări 1447
Rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu în om, prin care se stabileşte legătura de iubire între om şi Dumnezeu. (Sfântul Grigorie Palama) Sute de credincioși drept-măritoriau fost prezenți duminică 24 martie 2019 la slujba Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron a Mănăstirii Ciuflea de către PC Duhovnic Arhim. Nicolae (Roșca), împreună cu un […]
2019-03-23 18:24:57 | Vizualizări 1115
În sâmbăta a doua din Postul Mare, continuând urcușul duhovnicesc spre Înviere, facem pomenirea tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini ortodocși. Această zi a fost marcată în mod deosebit la Sfânta Mănăstire Ciuflea printr-un serviciu divin oficiat de Duhovnicul Mănăstirii, PC Arhim. Nicolae (Roșca), la care au participat mulțime […]
2019-03-21 09:52:54 | Vizualizări 2238
Miercuri, 20 martie 2019, părintele Arhimandrit Nicolae (Roşca), Preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept al Mitropoliei Moldovei, însoțit de preoți militari, a efectuat o vizită de lucru în Inspectoratele de Poliție Dubăsari și Crileni. La Ispectoratul de Poliție Dubăsari, amplasat în s. Ustea, comisia Mitropoliei Moldovei a fost […]
2019-03-18 22:44:48 | Vizualizări 3477
Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului „Kasperovska” a ajuns la Mănăstirea Ciuflea din Chişinău. Relicva veche de peste 500 de ani a fost adusă din oraşul Ananiev (Ucraina). Zeci de enoriaşi au venit astăzi să se închine obiectului de cult, relatează Mesager. Icoana a fost întâmpinată la intrarea în mănăstire de către un sobor […]
2019-03-17 16:13:17 | Vizualizări 2554
În Duminica Triumfului Ortodoxiei, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala Mănăstirii Sf. M. Mc. Teodor Tiron, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, precum și numeroşi pelerini, care au venit să celebreze împreună acest frumos şi important eveniment duhovnicesc. Înainte de începerea dumnezeieștii slujbe, la poarta Mănăstirii, […]
2019-03-16 15:45:07 | Vizualizări 1091
În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în viaţa Sfintei Mănăstiri Ciuflea, care îl are drept protector ceresc pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Cu acest prilej, la Catedrala Mănăstirii, Duhovnicul sfântului așezământ Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie […]