Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere). Împreună cu orbul vindecat mărturisim și noi că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu
2019-06-02 13:49:23 | Vizualizări 1637
În Duminica VI-a după Paști (Duminica Orbului din naștere), la Catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” din cadrul Complexului-monahal Ciuflea, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roşca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Serviciul divin a fost oficiat în prezența numeroșilor creștini, printre care mulți […]
A demarat maratonul „Mănăstirea Ciuflea, restaurare și conservare”
2019-05-31 21:00:06 | Vizualizări 1975
Vineri, 31 mai 2019, la Mănăstirea Ciuflea din Capitală, a demarat maratonul de susținere a lucrărilor de pictură interioară – „Mănăstirea Ciuflea, restaurare și conservare”, care a debutat cu o ședință publică de lucru. La această ședință au participat specialiști în domeniul picturii, reprezentanți ai Mitropoliei și Ministerului Culturii, printre care: Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei […]
Lucrări de restaurare a picturii interioare la Mănăstirea Ciuflea
2019-05-31 19:43:00 | Vizualizări 3305
Lucrări de restaurare a picturii interioare la Mănăstirea Ciuflea – Sputnik Moldova a realizat un reportaj foto din interiorul Catedralei ”Sfântul Mucenic Teodor Tiron”. La istorica și bine cunoscuta mănăstire de maici Ciuflea din inima Chișinăului au demarat în cea de-a doua jumătate a anului trecut ample lucrări de pictură interioară a lăcașului central de […]
Vineri, 31 mai, la Mănăstirea Ciuflea demarează maratonul de susținere a lucrărilor de pictură interioară - "Mănăstirea Ciuflea, restaurare și conservare"
2019-05-28 18:18:38 | Vizualizări 815
Vineri, 31 mai 2019, ora 13.00, la Mănăstirea Ciuflea din Capitală, demarează maratonul de susținere a lucrărilor de pictură interioară – „Mănăstirea Ciuflea, restaurare și conservare”, care va debuta cu o ședință publică de lucru. La această ședință vor participa specialiști în domeniul picturii, reprezentanți ai Mitropoliei și Ministerului Culturii. În cadrul acestei întruniri, PC […]
Îndemnul Mitropolitului Vladimir: „Să fim alături în Campania națională destinată susținerii lucrărilor de pictură interioară a Catedralei centrale a Mănăstirii Ciuflea din Chișinău!”
2019-05-23 11:03:04 | Vizualizări 1893
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și surori în Domnul, La istorica și bine cunoscuta mănăstire de maici Ciuflea din inima Chișinăului au demarat în cea de-a doua jumătate a anului trecut ample lucrări de pictură interioară a lăcașului central de închinare – Catedrala ocrotită de Sf. M. Mucenic Teodor Tiron. Obștea Mănăstirii, condusă de […]
Sărbătoare la Mănăstirea Ciuflea – „Aducerea moaștelor Sf. Ierarh Nicolae”
2019-05-22 16:15:32 | Vizualizări 1862
La 9/22 mai în Biserica Ortodoxă este sărbătorită „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae”. Cu acest prilej, la Mănăstirea Ciuflea au fost desfășurate manifestări religioase închinate acestei sărbători, ce au debutat în seara zilei de 21 mai când Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, PC Arhim. Nicolae (Roșca), alături de clerul Mănăstirii, a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia. […]
La Chișinău s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Marșului Familiei
2019-05-18 15:24:08 | Vizualizări 1623
Sâmbătă, 18 mai 2019, la Chișinău s-a desfășurat Marșul Familiei. Mii de slujitori și credincioși au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova și au participat la un marș dedicat valorilor familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – ca loc unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, […]
În ziua Marșului Familiei, arhiereii BOM vor liturghisi la Mănăstirea Ciuflea
2019-05-16 15:26:09 | Vizualizări 1163
Orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune. Sâmbătă, 18 mai, în ziua desfășurării Marșului Familiei, arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova vor liturghisi la Sfânta Mănăstire Ciuflea, conform următorului program: 7.00 Ceasurile. 7.15. Întâmpinarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir. 7.30 Sfânta Liturghie. 9.30 Te-deum de mulțumire și binecuvântare a Marșului. Vă îndemnăm de a începe cu rugăciune ziua […]
SÂMBĂTĂ, 18 MAI, ora 9.30, PARTICIPĂM LA MARŞUL FAMILIEI!
2019-05-15 18:24:10 | Vizualizări 1068
„Piatra de temelie a societății este familia. Când s-a prabușit familia, s-a prăbușit totul.” (Părintele Atanasie Ștefănescu, 1919 – 2008) La data de 18 mai, ora 9.30, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, plinătatea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova se mobilizează pentru a participa la un Marș al tăcerii pentru […]
Duminica a III-a după Învierea Domnului (a Sfintelor Femei Mironosițe)
2019-05-12 15:57:27 | Vizualizări 1820
În Duminica a III-a după Învierea Domnului Hristos (a Sfintelor Femei Mironosițe), 12 mai 2019, credincioșii veniți la Catedrala cu hramul Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, a Mănăstirii Ciuflea din Chișinău au cinstit în rugăciune Sfintele Femei Mironosițe, pe Iosif cel cu bun chip şi pe Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru […]