În seara zilei de marți a primei săptămâni din Postul Mare, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat Pavecernița cu citirea Canonului cel Mare al Cuviosului Andrei Criteanul, în Catedrala Mănăstirii Ciuflea.
Canonului Mare sau „Canonul lacrimilor” este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Ortodoxiei. Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră.
La final, Arhimandritul Nicolae a transmis credincioşilor că: „rugăciunea din seara aceasta este un îndemn la a învinge patima orgoliului, a mândriei, cerând iertare tuturor celor care ne-au greşit, oferind iertare la rândul nostru, şi cerând cu toţii iertare de la Dumnezeu”.
„Canonul Sfântului Andrei ne cheamă stăruitor”, a mai adaugat Părintele Nicolae, şi chiar dacă nu avem lacrimile pe care el le aminteşte în această preafrumoasă cântare „măcar să avem din adâncul inimii un gând de întoarcere la Dumnezeu”.