Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, a început pelerinajul la locurile sfinte din Grecia a unui grup de pelerini moldoveni în frunte cu Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea din. mun. Chișinău.
Joi, 01 iunie 2017, pelerinii din Republica Moldova au vizitat complexul monahal Meteora.
Complexul monahal de la Meteora, din Grecia, este unic în lume. Din marea pădure de stânci, 24 au fost sfinţite ca locuri de nevoinţă pentru călugări. Acum au mai rămas doar 6 mănăstiri, restul ajungând în paragină. Construcţia lor nu a fost deloc uşoară, călugării având nevoie şi de 70 de ani numai pentru a ridica materialele pe stâncă. Urcarea se făcea numai cu scări de sfoară şi cu plasa. Abia de la mijlocul secolului trecut s-au săpat scări în stânci. Dar, odată cu apariţia turiştilor, călugării s-au împuţinat, preferând alte locuri, mai retrase, pentru rugăciune şi contemplarea lui Dumnezeu.
Vă propunem mai jos să vizualizați un reportaj foto: