Header image

Pelerini moldoveni, de la poalele Masivului Ceahlău, au vizitat Sfânta Mănăstire

Aflându-se într-un pelerinaj desfășurat la sfintele mănăstiri din Republica Moldova, un grup de 52 de pelerini moldoveni de peste Prut, veniți de la poalele Masivului Ceahlău, județul Neamț, România, au vizitat luni, 29 iunie, Mănăstirea„Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din Chișinău. 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, și duhovnic al Sfintei Mănăstiri, pelerinii au fost întâmpinați de clericul mănăstirii, protoiereul Boris, care le-a adresat un cuvânt de bun venit și le-a oferit în dar Acatistul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron și iconițe. Totodată, părintele Boris le-a fost ghid, prezentând istoricul și frumusețea duhovnicească a așezământului monahal, conducându-i în Catedrala mănăstirii, unde se păstrează cu evlavie părticele din moaștele mai multor sfinți cinstiți în întreaga lume ortodoxă. 

Pelerinii s-au închinat cu credință și au înălțat rugăciuni pentru pace, pentru binele poporului, pentru întreaga lume și pentru ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască puterea de a continua pelerinajele la sfintele mănăstiri și locuri binecuvântate din țara noastră.

La încheierea vizitei, pelerinii și-au exprimat recunoștința față de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, față de Preasfințitul Nicolae și față de obștea Sfintei Mănăstiri Ciuflea pentru dragostea, ospitalitatea și grija părintească cu care au fost primiți. Ei au mărturisit că această întâlnire le-a adus bucurie sufletească și întărire în credință, plecând cu convingerea că ușile mănăstirii rămân deschise pentru fiecare credincios care dorește să găsească aici liniște, rugăciune și binecuvântare.