Header image

Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”

În fiecare an, în prima vineri din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”. Praznicul închinat Maicii Domnului a fost cinstit şi la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, de către Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, preoții mănăstirii și închinătorii.

După Sfânta Liturghie a urmat slujba de sfinţire a apei, conform rânduielii pascale, la izvorul din curtea mănăstirii, care este închinat acestei sărbători.

În această zi luminată, duhovnicul mănăstirii, Episcopul Nicolae, aniversează 36 de ani de slujire de la hirotonia în treapta de preot.

La popas aniversar, slujitorii, obștea și închinătorii mănăstirii i-au adresat Preasfinției Sale încă mulți și binecuvântați ani de slujire la Altarul Domnului.

De alese mesaje de felicitare s-a învrednicit și protodiaconul Vadim Corjan, care, în această zi, a împlinit doi ani de la hirotonia în treapta de diacon.

Vlădica Nicolae a mulțumit tuturor pentru felicitări, asigurându-i pe toți de purtare în rugăciuni, dorindu-le, la rândul său, de asemenea, pace și bucurii sfinte de la Dumnezeu.