Ziua de duminică, 22 mai 2016, a fost una deosebită pentru tinerii Iulian și Teodora, ginerele și fiica ctitorului Bisericii Ortodoxe din Moldova – Boris Ciobanu, care și-au consfințit iubirea reciprocă prin Taina Cununiei oficiată, cu binecuvântarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, de către Preasfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”, Ciuflea, din Chișinău.
La încheierea slujbei, Ierarhul a felicitat tinerii însurăței cu prilejul celebrării căsătoriei, i-a îndemnat să petreacă viața în curăție, ascultare, răbdare, fidelitate, iubire față de Dumnezeu și unul față de altul și le-a urat multă sănătate, bucurii și împliniri în viața de familie.
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/