În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în viaţa Sfintei Mănăstiri Ciuflea, care îl are drept protector ceresc pe Sf. M. Mc. Teodor Tiron.
Cu acest prilej, în Catedrala Mănăstirii, duhovnicul sfântului așezământ, Episcopul Nicolae a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de clerici ai Mănăstirii.
În cuvântul de învăţătură, Ierarhul a vorbit despre dubla semnificaţie a acestei sărbători care încheie prima săptămână din Postul Mare şi care este dedicată pe de o parte cinstirii Sfântului Mucenic Teodor Tiron, cel care a purtat de grijă creştinilor ortodocşi din Constantinopol prin Arhiepiscopul Eudoxie, care le-a oferit acestora colivă sfinţită pentru a-i feri de primejdia întinării cu cele jertfite idolilor, iar pe de altă parte în această sâmbătă facem pentru prima dată în Postul Mare pomenire tuturor celor care s-au mutat din lumea aceasta, având credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în învierea morţilor, care este unul dintre darurile cele mai de preţ pentru orice creştin.
























