Doamne, Împărate biruitor al iadului, având putere asupra morții, ai înviat pe Lazăr cel mort de patru zile și ai dăruit tuturor bucurie, lumină și înviere. Drept aceea, noi nevrednicii, pentru minunea săvârșită în Betania, Îți aducem mulțumire, cântând: Iisuse, Cel ce ai înviat pe Lazăr din morți înainte de pătimirea Ta, arată-ne nouă Învierea Ta! Condacul 1
Sâmbătă 16 aprilie 2022, creștinii ortodocși sărbătoresc una dintre cele mai mari minuni ale Domnului: învierea lui Lazăr, cel care era mort de patru zile, cu acest prilej, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri împreună cu clericii slujitori a oficiat Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.
Dincolo de comemorarea minunii relatate în Evanghelie, această sâmbătă are, în structura Triodului, o importanță aparte, marcând intrarea propriu-zisă în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Învierea lui Lazăr este, atât după imnografi, cât și după exegeți, simbolul învierii viitoare a întregului neam omenesc, simbolul învierii de obște.
Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredinţeze lumea mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morţi, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. între timp Lazăr, prietenul Său, cuprins de o boală grea, a murit. Iisus însă, cu toate că nu era de faţă, a spus ucenicilor: «Lazăr, prietenul nostru, a adormit!». Iar după puţină vreme a adăugat: «Lazăr a murit!». Atunci a părăsit Iordanul şi a plecat în Betania ca să afle ştiri de Ia surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii.
Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât fructe. Se mai spune că Preacurata Maică a lui Dumnezeu i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit.
S-a rânduit ca să se prăznuiască în această zi învierea lui, pentru următoarea pricină: Sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţii noştri, dar, mai bine spus, Sfinţii Apostoli, voind să pună, pentru curăţire după postul cel de patruzeci de zile, Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire, pentru că au socotit mai cu seamă această minune drept începătură şi pricină a urii iudeilor împotriva lui Hristos.
Mîine, 17 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos: ,,Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Matei 21, 9; Ioan 12, 13).