Header image

Sărbătoarea Împărătească a Înălțării Domnului

Înălțarea Domnului Iisus Hristos este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuită la patruzeci de zile după Luminatul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

La patruzeci de zile după Înviere, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii Săi (Evanghelia după Luca 24:50-51), Hristos s-a înălțat la Cer, luându-și locul de-a dreapta Tatălui (Evanghelia după Luca 16:19).

Sărbătoarea Împărătească a Înălțării Domnului a fost marcată la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea prin slujba Privegherii (din seara zilei de miercuri, 09 iunie) și urmată de Sfânta Liturghie (joi dimineața, 10 iunie), oficiată în Catedrala Mănăstirii de către PC Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca) și soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii.

După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Preacuviosul Părinte Nicolae a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile praznicului Înălţării Domnului, dar şi despre faptul că anume prin Înălțare întrevedem scopul și deplinătatea Învierii lui Hristos… și împreună cu Hristos se înalță și firea umană.

Hristos Se înalţă de-a dreapta Tatălui, arătând că locul firii umane acesta este: înălţată în binecuvântare de-a dreapta Tatălui. Înălţându-Se la cer, El ne-a conferit adevărata demnitate care ni se cuvine şi pentru care am fost creaţi în această lume: să stăm lângă Dumnezeu. Cât de minunat este Dumnezeul nostru! Cu câtă mulțumire și recunoștință ar trebui să ne gândim la El! Noi, niște oameni puțin credincioși, care trăim adesea în nepăsare și uitare, suntem iubiți de Dumnezeul Cel Preaînalt. Dumnezeu crede în continuare în noi și ne poate da orice prin puterea Sa. Numai dacă îi vom cere să lucreze asupra noastră, dacă Îl vom ruga: „Doamne, Iisuse Hristoase, înălțându-te la Cer, nu ne lăsa orfani. Vino, în mijlocul nostru și întărește-ne, fă-ne vrednici să primim Duhul Tău cel Sfânt, care să ne lumineze și să înţelegem iubirea Ta”.

În deplină împăcare sufletească şi dragoste pentru Hristos, au fost înălțate și rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile cele cereşti, mila şi îndurarea Bunului şi Dreptului Dumnezeu.