În ziua hramului Sfintei Mănăstiri Ciuflea – Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, dimpreună cu ÎPS Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari, PS Episcop Marchel de Bălți și Fălești, Arhim. Nicolae (Roșca) – duhovnicul așezământului monahal și mai mulți slujitori a oficiat un serviciu divin în străvechiul locaș, actualmente mănăstire a Chișinăului.
Astfel, în dimineața zilei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost întâmpinat cu aleasă bucurie duhovnicească de către Părintele-administrator al aşezământului monahal, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roşca), slujitori, maici şi numeroşi pelerini, care au venit să celebreze împreună acest frumos şi important eveniment duhovnicesc.
În cadrul serviciului divin, Vlădica Vladimir dimpreună cu slujitorii coliturghisitori, s-a rugat Bunului Dumnezeu pentru pacea și liniștea țării, pentru unire între oameni și ferirea poporului dreptmăritor de toată primejdia cea văzută și nevăzută.
În timpul Vohodului mic, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roşca) a primit în mod solemn din partea Întâistătătorului, decretul de numire în funcția de președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI și Organele de Drept, iar slujitorul mănăstirii Ciuflea, Protodiaconul Boris Balan a fost decorat cu dreptul de a purta Camilafcă.
La slujba praznicală au fost prezenți colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne în frunte cu Dl Ministru Alexandru Jizdan, precum și un grup de veterani ai războiului din Transnistria și rude ale celor care nu s-au întors de pe câmpul de luptă.
Tot în această zi, teologul Ioan Crețu a fost hirotonit de către Vlădica Vladimir în treapta de diacon. Cu acest binecuvântat prilej, Mitropolitul a adresat nou-hirotonitului slujitor felicitări, însoțite de cuvinte părintești de învățătură și de luare aminte la ascultarea ce i-a fost încredințată.
După Sfânta Liturghie a urmat un Tedeum de mulțumire, după care Înaltpreasfinţitul Mitropolit s-a adresat către adunarea binecredincioasă cu un cuvânt de felicitare și învățătură, vorbind celor prezenți despre importanța istorică, dar mai ales spirituală a Mănăstirii Ciuflea, atât pentru Chișinău, cât și pentru întreaga țară.
La rândul său, Preacuviosul Părintele Arhimandrit Nicolae (Roşca) a mulțumit Întâistătătorului pentru bunăvoință și frumoasele cuvinte de felicitare, menționând că și mai departe, cu ajutorul Domnului Hristos, va munci dimpreună cu obştea mănăstirii, pentru binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media